În nota de golan deja atât de cunoscută, care îţi evidenţia şi mai mult spurcăciunea şi duplicitatea firii tale scârnave, ţi-ai lipit, mai zilele trecute, plin de o gravitate cu sens unic, mutra de sticla televizoarelor, spre a ne ţine (încă) o lecţie despre preţuirea pe care tu, împreunare a tuturor josniciilor posibile, o acorzi, simbolurilor statului, simbolurilor naţionale. Un stat din care, netrebnicule, ai făcut moşia poftelor tale blonde şi a viziunilor tale demente, un stat pe care, mai ai puţin, şi îl împarţi întru totul lichelelor care te slugăresc adorându-ţi licuriciul. M-a cuprins o vomă epidemică pe care am ţinut-o sub control doar pentru că nu te aveam pe-aproape să ţi-o ofer deplin pe mutra-ţi behăindă şi bolnavă. Ai vrut să ne arăţi, Javră ordinară, cât de mult te-au afectat cele câteva caschete pe care, împinşi de dispreţ şi disperare, poliţiştii le-au aruncat spre buncărul în care se clocesc ordinele disoluţiei noastre sociale, tragedia pulverizării noastre sufleteşti, ura fiecăruia dintre noi faţă de toţi ceilalţi..., pentru că tu, nemernicule, din asta trăieşti, din ura pe care o cultivi între cei pe care trebuie să îi ţii în armonie şi împăciuire. A fost puţin, scursură ordinară... Meritai să ţi le înfunde, rând pe rând, pe beregata behăitului cu care ne terorizezi, până când doar pe urechi ai mai fi putut respira. Tu ne vorbeşti despre simboluri naţionale, bestie?
Tu, care nu ai lăsat mişcării nicio fibră de muşchi dintr-ai feţei, când mimul retardat de la Palatul Victoria a tocat, precum o moară stricată, onoarea, demnitatea şi prestigiul Armatei României, făcându-ne mai des decât se ştergea la gură, nesimţiţi?
Tu, care ai aruncat cu stele de general în stânga şi-n dreapta, de parcă ar fi fost dude pentru porcii ţinuţi în laboratoarele morţii prin inaniţie, ridicând în ajungeri militare rare mafioţi consacraţi, borfaşi ordinari, lichele şi infractori despre care doar tu, Javră ordinară, ştiai asta?
Tu, care, întreţinând, prin respiraţie gură la gură, un impostor la conducerea Statului Major General, mă rog, cel dintâi amiral de Bărăgan, ai terminat istoric Armata Română, ai debusolat-o până în cea din urmă fărâmă a puterii ei de a exista?
Tu, care, fără să clipeşti, ai declarat elitei militare naţionale că militarii trebuie să aibă pensii ocupaţionale, cum de altfel este în toată lumea, minţind ca un borfaş ordinar?
Tu, care, dominat maladiv de obsesia culorii mov, ai schimbat rânduiala Stemei României, plasând-o în spectrul violet al minţii tale bolnave?
Tu, care, de Ziua noastră Naţională, precum ultimul dintre golani şi primul dintre derbedei, ai ignorat făţiş pe foştii şefi ai statului român, oameni pe care azi, văzându-te şi aflându-te, îi preţuim mai mult decât am făcut-o atunci când ne erau preşedinţi?
Tu vorbeşti, nesimţitule, despre simboluri naţionale? Tu, care le calci, zi de zi, în picioare şi le terfeleşti în mocirla în care ne împingi fără măcar să clipeşti a luare aminte? Să îţi mai spun ceva, Javră ordinară... Deşi nu ar fi trebuit să calci în treburile demnităţii de şef de stat neştiind asta, află, jigodie sinistră, că toţi cetăţenii statului pe care îl conduci, toţi cetăţenii pe care îi umileşti până la degradare, precum într-un neîngrădit lagăr de exterminare, sunt simboluri ale statului, sunt simboluri naţionale, sunt bunuri naţionale... Toţi, mai puţin tu, Javră ordinară!
Medicul, omul prin care Dumnezeu ne drege sănătatea, pe care l-ai umilit metodic, aducându-l în pragul disperării, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Dascălul, netrebnicule, care ne îndreaptă neîncetat paşii şi mintea pe drumul de fiecare clipă al cunoaşterii, aprinzându-ne lumina primelor aflări, de care îţi baţi joc fără urmă de bun simţ, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Artistul care ne slujeşte spiritul şi ne astâmpără setea de frumos, scriitorul care îşi lasă viaţa în operele trăiniciei şi rămânerii noastre, pe care i-ai umilit netrebnic, sunt simboluri şi bunuri naţionale, Javră ordinară!
Inginerul, economistul, întreprinzătorul, în mintea şi în puterea cărora sunt răspunsurile la înnegurarea pe care ne-ai produs-o, sunt simboluri şi bunuri naţionale, Javră ordinară!
Juristul, behăitule, pe care îl supui unor constrângeri înspăimântătoare, la care încă ne mai ducem cu speranţa dreptăţii, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Muncitorul, rămas în grija unor sindicate care nu mai sunt demult ale sale, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Ziaristul – el ne mai ştie durerile, păsurile, suferinţele, nedreptăţile pe care le îndurăm în tăcere, el ne mai hrăneşte speranţe de bine, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Ţăranul, pe care aproape că l-am pierdut istoric, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Preotul care a obosit peste măsură tot amăgindu-ne răbdarea, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Soldatul care îşi pune viaţa legământ de-i va fi rău Ţării şi pe care, din când în când, îl aducem acasă înveşmântat în plumb, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Oropsitul fără de orizont al acestor timpuri urgisite peste măsură, care îşi amăgeşte abia respirând trecerea dintr-o zi într-alta, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Bătrânul de la colţ de stradă, căruia îi lipsesc curajul şi puterea să întindă mâna spre-a cere, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Prăpăditul pe care, sufocaţi de nevoi şi lipsă de bani, nu avem puterea să îl ducem spre groapă, este şi el simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Muritorul de foame, de care noi, într-un de neiertat păcat al înstrăinării, am cam uitat, este simbol şi bun naţional, Javră ordinară!
Românii, de orice sânge-ar fi, de care tu, canalie dementă, îţi baţi joc mai mult decât respiri, sunt, toţi, simboluri şi bunuri naţionale, Javră ordinară!
Nu vreau să-ţi putrezească oasele prin puşcărie. Rămâi printre noi să te pot scuipa, tot restul vieţii. Mă mulţumesc cu atât, Javră ordinară!
Noi !
Pt. conformitate
Costinel Petrache, Bucureşti, 28 septembrie 2010
