Sursa: http://scmdfiliala1timis.blogspot.ro/
16 aprilie 2015
ÎNCOTRO
SCMD ?
-DURA LEX SED LEX-
În
conformitate cu prevederile Legii nr. 62 (Legea dialogului
social), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322,
din 10 mai 2011, în data de 10 mai 2015 expiră
termenul de verificare a menținerii condițiilor de reprezentativitate a
organizațiilor sindicale.
Ce
înseamnă acest lucru ?
Acest
lucru înseamnă că orice sindicat, pentru a putea exista LEGAL,
trebuie să facă dovada că numărul membrilor săi reprezintă cel puțin
jumătate plus unu din numărul angajaților unității[Cf. Art. 51(1)Cc].
Legea
spune, în continuare [Cf.Art. 51(2)], că sindicatul trebuie să solicite
instanței de judecată care i-a acordat personalitate juridică, eliberarea unei
dovezi de îndeplinire a condițiilor de reprezentativitate, dar pentru aceasta
tot el, adică sindicatul, trebuie să depună la instanță o serie de documente,
printre care [Cf. Art. 52 C]:
c) dovadă privind numărul de angajaţi din unitate,
eliberată de angajator;
d) dovada depunerii la inspectoratul teritorial de
muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate.
Mai mult, legea solicită [Cf.Art. 53(3)] ca anterior
depunerii dosarului pentru obţinerea reprezentativităţii la judecătorie, sindicatul va
depune o copie scrisă şi una în format electronic a respectivului dosar
la inspectoratul teritorial de muncă, care o va înregistra şi va emitedovadă în
acest sens.
În final, legea prevede [Cf.Art. 219(1)] că hotărârile
judecătoreşti de dobândire a personalităţii juridice de către organizaţiile
sindicale obţinute până la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân
valabile, dar adaugă [Cf.Art. 223] că reprezentativitatea organizaţiilor sindicale constatată
până la data intrării în vigoare a prezentei legi produce efecte după data
intrării în vigoare a acesteia numai în condiţiile în care întruneşte
criteriile de reprezentativitate prevăzute de prezenta lege, lucru
care se verifică [Cf.Art. 221(2)] din 4 în 4 ani de la
intrarea în vigoare a legii, iar îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate
se atestă prin hotărâre judecătorească [Cf. Art.221(1)].
În aceste condiții membrii SCMD, cei care îndeplinesc condițiile
statutare de apartenență la organizație prin plata cotizației, sunt
îndreptățiți să fie informați dacă sindicatul, prin reprezentanții săi, a depus
la instanță și la inspectoratul teritorial de muncă documentele
solicitate prin lege pentru a obține dovada de reprezentativitate și dacă s-a
emis hotărârea judecătorească ce permite existența SCMD în condiții de legalitate.
În caz contrar, aceiași membri fideli ai organizației au dreptul
să știe ce va urma !
Iar pentru a nu se da impresia unei interpretări abuzive și rău
intenționate , prezentăm în continuare textul articolelor, așa cum sunt ele
înscrise în LEGE:
Legea nr. 62/2011(Legea dialogului social)
Publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011.
TITLUL I - Dispoziţii generale
ART. 1e) angajator - persoana fizică sau juridică ce
poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract
individual de muncă ori raport de serviciu;
g) angajat -
persoana fizică, parte a unui contract individual de muncă ori raport de
serviciu, care prestează muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator şi
beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum şi de prevederile
contractelor sau acordurilor colective de muncă aplicabile;
k) unitate -
persoana juridică care angajează nemijlocit forţă de muncă;
t)
reprezentativitate - atribut al organizaţiilor sindicale sau patronale dobândit
potrivit prevederilor prezentei legi, care conferă statutul de partener social
abilitat să îşi reprezinte membrii în cadrul dialogului social
instituţionalizat;
w) sindicat - formă
de organizare voluntară a angajaţilor, în scopul apărării drepturilor şi
promovării intereselor lor profesionale, economice şi sociale în relaţia cu
angajatorul.
TITLUL II- Organizaţiile sindicale
SECŢIUNEA a 6-a Raporturile organizaţiilor
sindicale cu membrii lor
CAP. V Reprezentativitatea organizaţiilor
sindicale
ART. 51 (1) Sunt reprezentative la nivel naţional, de sector de
activitate, de grup de unităţi şi de unitate organizaţiile sindicale care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
A. la nivel naţional: a) au statut legal de confederaţie
sindicală; b) au independenţă organizatorică şi patrimonială; c) organizaţiile
sindicale componente cumulează un număr de membri de cel puţin 5% din
efectivul angajaţilor din economia naţională; d) au structuri teritoriale
în cel puţin jumătate plus unu dintre judeţele României, inclusiv municipiul
Bucureşti;
B. la nivel de sector de activitate sau grup de unităţi:
a) au statut legal de federaţie sindicală; b) au independenţă organizatorică şi
patrimonială; c) organizaţiile sindicale componente cumulează un număr de
membri de cel puţin 7% din efectivul angajaţilor din sectorul de
activitate sau grupul de unităţi respectiv;
C. la nivel de unitate: a) au statut legal de sindicat; b) au
independenţă organizatorică şi patrimonială; c) numărul de membri ai
sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor
unităţii.
(2) Îndeplinirea de către organizaţiile sindicale a
condiţiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către
instanţa care le-a acordat personalitate juridică, prin depunerea la instanţă a
documentaţiei prevăzute la art. 52.
ART. 52 Dovada îndeplinirii condiţiilor de reprezentativitate se
face astfel:
C. la nivel de unitate (pentru SINDICAT):
a) copie a hotărârii judecătoreşti definitive de dobândire a
personalităţii juridice de către sindicat şi a ultimei hotărâri judecătoreşti
definitive de modificare a statutului şi/sau componenţei organului executiv de
conducere;
b) declaraţie semnată de reprezentantul legal al
sindicatului privind numărul total de membri;
c) dovadă privind numărul de angajaţi din unitate,
eliberată de angajator;
d) dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă
a unei copii a dosarului de reprezentativitate.
ART. 53 (3) Anterior depunerii dosarului pentru obţinerea
reprezentativităţii la judecătorie, sindicatele vor
depune o copie scrisă şi una în format electronic a respectivului dosar
la inspectoratul teritorial de muncă, care o va înregistra şi va emitedovadă în
acest sens.
TITLUL X
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 219 (1) Hotărârile judecătoreşti de dobândire a
personalităţii juridice de către organizaţiile sindicale sau patronale obţinute
până la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile.
ART. 221 (1)
Îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate se constată prin hotărâre
judecătorească.
(2) Verificarea menţinerii condiţiilor de
reprezentativitate se face din 4 în 4 ani.(termen 10 mai 2015)
ART. 223 Reprezentativitatea organizaţiilor patronale şi sindicale constatată
până la data intrării în vigoare a prezentei legi produce efecte după data
intrării în vigoare a acesteia numai în condiţiile în care întruneşte
criteriile de reprezentativitate prevăzute de prezenta lege. (v. CAP.
V, ART. 51)
Președintele Filialei 1 Timișoara a SCMD
Col(r)
Radu AROMÂNESEI
18 aprilie 2015
Încotro SCMD ?
(2)
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
(SCMD) a fost constituit prin sentinţa judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti nr.
83 din 11.08.2009, în temeiul art. 15 şi 17 din Legea nr. 54/2003.
Acestă
lege, a sindicatelor , a fost aprobată în Parlamentul României în data de 24
ianuarie 2003, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor – Valer
Dorneanu, şi a preşedintelui Senatului – Nicolae Văcăroiu, şi a fost publicată
în Monitorul Oficial al României Parte I nr. 73 din 5 februarie 2003.
Iată
însă că Sindicatul Naţional al Pensionarilor din Educaţie , prin Dosarul nr.
2.936/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a V-a civilă, ridică excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea
sindicatelor nr. 54/2003.
Conţinutul incriminat era acesta:
„Art. 2. - (1) Persoanele încadrate în muncă şi funcţionarii
publici au dreptul să constituie organizaţii sindicale şi să adere la acestea.
Persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod
independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum şi persoanele în curs de
calificare au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, să
adere la o organizaţie sindicală.
-
(2) Pentru constituirea unei organizaţii sindicale este necesar un număr de cel
puţin 15 persoane din aceeaşi ramură sau profesiune, chiar dacă îşi desfăşoară
activitatea la angajatori diferiţi.”
Motivul
era evident: prin aceste prevederi, pensionarii nu se puteau constitui într-un
sindicat. În susţinerea acţiunii erau invocate încălcarea unor prevederi ale
Constituţiei care tocmai fusese revizuită: art. 8 alin. (1) referitor la
pluralismul în societatea românească, art. 16 referitor la egalitatea în
drepturi a cetăţenilor şi art. 40, în noua numerotare, referitor la dreptul de
asociere, precum şi art. 22 din Pactul internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice.
Prin
Încheierea din 13 august 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.936/2003, Tribunalul
Bucureşti − Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea
sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată, prin avocat, de Sindicatul
Naţional al Pensionarilor din Educaţie într-o cauză având ca obiect o cerere de
înregistrare a acestui sindicat.
Iată
care a fost soluţia Curţii Constituţionale a României:
„Faţă de cele de mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi
(3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003,
excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Pensionarilor din Educaţie în
Dosarul nr. 2.936/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a V-a civilă.
Definitivă şi
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa
publică din data de 4 decembrie 2003.”
Cum de a fost posibilă înregistrarea SCMD pe
baza aceleiaşi legi peste 6 ani ? În primul rând prin curajul şi ingeniozitatea
iniţiatorilor organizaţiei, dar şi printr-o anumită interpretare a legii,
astfel că se putea susţine că militarii „disponibilizaţi” nu sunt de fapt
„pensionari” în sensul strict al noţiunii, fiind doar „puşi la dispoziţia
societăţii”, sunt rămaşi în continuare în evidenţele Armatei, iar banii pe care
îi primesc sunt de fapt nişte rente pe care nu le primesc de la bugetul
asigurărilor sociale, din fondul de pensii, ci din bugetul de stat, de unde se
plătesc şi soldele militarilor din serviciul activ. Corect ? Corect, şi până la
urmă legal !
Iată însă că în Monitorul Oficial al României,
Partea I nr. 322 din 10 mai 2011, este publicată şi intră în vigoare legea
băsistă a dialogului social, Legea nr. 62/2011, care prevede:
„Art. 3(1) Persoanele încadrate cu contract individual de muncă,
funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special în condiţiile
legii, membrii cooperatori şi agricultorii încadraţi în muncă au dreptul, făraă
nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să constituie şi/sau să adere la un
sindicat.
(2) Pentru constituirea unui
sindicat este necesar un număr de cel puţin 15 angajaţi din aceeaşi unitate.”
Comparând
cu prevederile legii anterioare, cea nebăsistă, observăm că au rămas aceleaşi
obstacole referitoare la organizarea pensionarilor în SINDICAT propriu.
Desigur, s-au adăugat restricţiile referitoare la reprezentativitate, despre
care am mai vorbit.
Altceva
s-a modificat, însă: statutul nostru . Prin Legea 119/2010, privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial
Partea I nr. 441 din 30 iunie 2010, noi am devenit pensionari
ai sistemului public de pensii, deci SCMD cade sub incidenţa
restricţiilor impuse de lege faţă de organizarea pensionarilor în SINDICAT.
Ce
ar fi trebuit făcut ? În mod cert se impunea, odată cu apariţia Legii 62/2011,
stabilirea şi adoptarea unor măsuri de reorganizare a militarilor în rezervă şi
în retragere într-o altfel de structură, care să preia obiectivele şi scopurile
SCMD, astfel încât raporturile cu autorităţile să se fi desfăşurat
în cadru legal, cu drepturi şi obligaţii clare pentru parteneri. În felul
acesta, dialogul nu ar mai fi putut fi evitat, prezenţa reprezentanţilor noştri
la negocieri nu ar mai fi putut fi contestată de nimeni şi în mod cert nu s-ar
mai fi tărăgănat atâţia ani mult promisa şi mereu amânata elaborare şi adoptare
a legii pensiilor militare de stat, precum şi a altor acte normative de interes
pentru rezervişti. Neîndeplinirea condiţiilor de existenţă în condiţiile legii,
aşa băsistă cum e ea, dar din păcate LEGE, a permis factorilor de decizie să
ignore de multe ori rezolvarea solicitărilor SCMD, de care îşi aduceau aminte
numai atunci când aveau nevoie de anumite lovituri de imagine sau îşi propuneau
să ne mai ducă „cu zăhărelul”, fără a întreprinde ceva concret pentru noi.
Ceea ce
îşi propune ACUM conducerea SCMD, de a contesta caracterul constituţional al
unor prevederi ale Legii 62/2011, precum şi iniţierea unei noi legi a
sindicatelor, când până la expirarea termenului în care sindicatul ar putea fi
(accentuez, ar putea fi) desfiinţat prin sentinţă judecătorească după data de
10 mai a.c., este TARDIV.
Col(r) Radu AROMÂNESEI
PS. SCMD a fost SINGURA organizaţie care a mobilizat
rezerviştii la luptă pentru a-şi apăra şi recupera drepturile. Dacă nu ar fi
existat SCMD, pensiile noastre , ale tuturor, ar fi fost acum la mai puţin de
jumătate din cuantumul din decembrie 2010. Din păcate însă, considerarea
oricărei acţiuni de adaptare a organizaţiei la cadrul legislativ în vigoare, de
creştere a democraţiei interne şi a eficienţei activităţii, au fost apreciate ca
tendinţe subversive, de dinamitare şi distrugere a SCMD. Cui a folosit ?