duminică, 1 aprilie 2012

SCHIMB DE MESAJE FILIALA 1 PITESTI A SCMD - Gl Lt (r) CORNELIU DOBRITOIU

PUNCT DE VEDERE AL FILIALEI 1 PITESTI A SCMD - MESAJ ADRESAT VIITORULUI MINISTRU AL APARARII NATIONALE ,SPRIJINIT DE USL ,Domnul General CORNELIU DOBRITOIU ,

VIZIUNEA PNL IN DOMENIUL APARARII
Garanţiile de securitate, fără precedent în istoria României, generate de integrarea noastră in NATO in 2004, urmată în 2007 de obţinerea statutului de membru al Uniunii Europene, au marcat aderarea noastra la spatiul valorilor democratiilor occidentale si la efortul comun de promovare a intereselor noastre de securitate. Apartenenta la arhitectura defensiva Euro-Atlantica a determinat mutatii conceptuale profunde pentru reconfigurarea procesului de planificare a apararii, de la proiectii anuale la cele multianuale, si profesionalizarea si redimensionarea fortelor in functie de angajamentele planificarii comune, a NATO, si capacitatea de afordabilitate a statului. In acest sens, Romania s-a angajat, odata cu depunerea documetelor de ratificare a Tratatului de la Washington, sa sprijine efortul de restructurare si modernizare a armatei pentru cresterea interoperabilitatii cu fortele aliate si asumare a riscurilor, responsabilitatilor si beneficiilor comune, prin alocarea a 2,38% din PIB pentru bugetul apararii. Sustinerea politica a angajamentului financiar, asumat fata de aliati, a scazut dramatic si astazi atinge pragul destructurarii institutionale din cauza subfinantarii cronice. Aceasta atitudine politica iresponsabila poate genera premizele decuplarii de structurile Euro-Atlantice datorita prabusirii credibilitatii noastre ca aliat, al carei vector de imagine consta exclusiv in participarea la operatii internationale. In actualul context politic intern, angajamentele operationale conduc la erodarea inevitabila si prematura a capacitatiilor militare atata timp cat am inghetat investitiile pentru generarea si regenerarea lor. Datorita limitelor culturii de securitate regimul actual nu intelege ca ponderea resurselor trebuie sa corespunda obiectivelor strategice ale procesului de aparare comuna, conform prevederilor Art. V al Tratatului de la Washington. Aceast lucru necesita finantarea pe termen lung a modernizarii si interoperabilitatii fortelor, asigurarea capacitatii lor de dislocare si sustenabilitate pe masura standardelor operationale ale procesului apararii comune al NATO. Cu alte cuvinte, participarea actuala in Afganistan, apreciata de altfel, nu substituie responsabilitatile mari pe care le avem in cadrul apararii comune, si indeosebi pentru consolidarea granitei de Est a aliantei. PNL considera ca România nu-şi poate permite astăzi să facă eroarea strategică, in care persista actuala administratie regimul actual, de a ignora provocările si riscurile mediului internaţional de securitate, angajamentele asumate la nivelul NATO si al UE si nu trebuie să ridice dubii în ceea ce priveşte credibilitatea sa ca aliat. Actualmente, din volumul total al resurselor financiare, institutia consuma aproximativ 80% pe cheltuieli de personal, inzestrarea cu echipamente militare a fost abandonata iar cheltuielile de operare si intretinere, care ar trebui sa genereze cresterea capacitatii sale operationale si a interoperabilitatii cu armatele statelor membre NATO, reprezinta 10% ceea ce contureaza clar falimentul institutional. Amplificarea efectelor crizei economico-financiare, morale si de legitimitate politica, ale actualei puteri, nu trebuie sa conduca la destructurarea institutiilor de aparare prin subfinantare si atacuri virulente la adresa spiritului lor de corp, pentru ca ele sunt ultimele ultimile bastioane de rezistenta in apararea statului roman si implicit a aliatilor nostri, in conformitate cu prevederile Art. V al Tratatului de la Washington. In acest sens, vom actiona prioritar pentru reducerea efectelor devastatoare ale subfinantari­i si antagonizarii categoriilor socio-profesionale. Ca aliat trebuie sa consolidam credibilitatea noastra strategica, dar si demnitatea armatei romane pentru indeplinirirea vocatiei sale istorice aici la granita spatiului Euro-Atlantic. PNL doreste ca Armata Romaniei sa devina o elita, asa cum era in perioada interbelica, si sa-si recapete mandria afectata de anii de umilinte si incompetenta manageriala. PNL va urmari o crestere graduală a volumului resurselor alocate apărării de la 1,31% la minim 2 % din PIB, prin rate anuale de 0,30 %. Acest proces va fi insotit de reducerea arhitecturii birocratice guvernamentale exagerate şi depăşirea efectelor crizei economico-financiare. Suplimentar, va susţine creşterea volumului surselor extrabugetare pentru finanţarea efortului de înzestrare prin: * Creşterea graduala a volumului resurselor alocate pînă la valoarea de 2,38% din PIB; * Eliberarea unor resurse, prin reducerea aparatului central, supradimensionat, in beneficiul structurilor operative; * Trecerea infrastructurii în exces a Ministerului Apărării din domeniul public în domeniul privat al statului si administrarea Ministerului Apararii, in scopul asigurarii sustenabilitatii procesului de inzestrarea pe timp mediu si lung; * Promovarea unui sistem de achiziţii armonizat cu cadrul legislativ al Uniunii Europene care să contribuie la relansarea industriei apararii in beneficiul economiei naţionale. OBIECTIVELE POLITICII DE APĂRARE: 1. Dezvoltarea capabilitatilor de apărare credibile: PNL va continua procesul de modernizare echilibrată a structurii de forţe în scopul realizării unor structuri operationale eficace, cu grad ridicat de interoperabilitate şi de autosusţinere în teatrele de operaţii. Acest obiectiv determină creşterea relevanţei şi predictibilităţii strategice a României în cadrul NATO, contribuind in mod substanţial la dezvoltarea capacitatii operationale a trupelor si reconsolidarea spiritului de corp social solidar, a demnităţii Armatei României afectată de subfinanţare cronică, politizare excesivă şi repetate diminuări salariale. Directii de actiune: * Proiectarea unei Strategii de inzestrare pe termen lung, de 30 de ani, in complementaritate cu obiectivele interoperabilitatii cu fortele aliate si cerintele de agilitate si inalta precizie necesare combaterii amenintarilor probabile; * Dezvoltarea unor programe de achizitii multinationale derulate cu consultarea NATO sau a principalilor aliati; * Extinderea cooperarii internationale bilaterale, cu aliatii in scopul facilitarii accesului la echipamentele militare in exces,; * Mentinerea optiunilor pentru programul NATO de transport aerian strategic concomitent cu dezvoltarea capacitatilor de transport aerian tactic; * Re-evaluarea strategica a apararii in scopul reducerii structurilor centrale in beneficiul celor operative; * Cresterea graduala a bugetului apararii la minim 2% din PIB conform recomandarilor sefilor de state si guverne in forumul suprem de decizie al Aliantei Nord Atlantice si angajamentelor asumate de Romania; * Asigurarea treptata a unui volum de 25% din cheltuielile de aparare, pe termen lung, pentru satisfacerea nevoilor urgente de modernizare a Armatei Romaniei si crestere a nivelului acesteia de interoperabilitate cu fortele aliate; * Asigurarea graduala a 20% din bugetul apararii pentru finantarea cheltuielilor de operare si mentenanta; * In derularea programelor de achizitii de tehnica militara, in afara operatiunilor de offset, se vor asimila in productia interna unele echipamente, sau componente ale acestora si se va asigura mentenanta lor pe durata ciclului de viata de catre firmele romanesti. 2. Cresterea relevantei strategice a României în cadrul NATO şi UE: Avand in vedere ca NATO constituie pilonul principal al arhitecturii de securitate a spatiului Euro-Atlantic, PNL va sustine onorarea angajamentelor asumate de Romania pentru implementarea capabilităţilor militare solicitate de Obiectivele Forţei, asigurarea contribuţiei la Forţa de Răspuns a NATO şi dezvoltarea iniţiativelor Alianţei de creştere a capacităţii de transport aerian strategic şi reducerea deficitului de elicoptere de atac şi de transport în teatrele de operaţii. În cadrul UE, România îşi va îndeplini obligaţiile asumate sub auspiciile Politicii de Securitate şi Apărare Comuna. In acest sens, vom indeplini angajamentele asumate în cadrul Grupurilor de Luptă ale Uniunii, vom adera la Codul de conduita al UE in domeniul achizitiilor militare şi vom transpune în legislaţia naţională Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European şi Consiliului privind achiziţiile publice în domeniile ale apărării şi securităţii. Directii de actiune: * Consolidarea unor relaţii transatlantice stabile, pentru menţinerea credibilităţii şi coeziunii strategice a NATO; * Promovarea necesitatii distribuirii echitabile a riscurilor si responsabilitatilor intre aliati; * Promovarea complementaritatii NATO si UE prin intrebuintarea eficienta a setului de instrumente specifice celor doua organizatii pentru gestionarea riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii Euro-Atlantice; * Identificarea si finantarea corespunzatoare a “nivelului de ambitie” al Romaniei privind participarea cu forte la operatiunile NATO si ale UE, cu respectarea principiului asigurarii dislocarii a 40% din forte si sustinerii permanente in teatru a 8% dintre acestea; * Dezvoltarea unor capabilitati de nisa in domeniul cybernetic sic el de informatii, valorificand resursa umana si experienta existenta; * Asigurarea incadrarii posturilor alocate Romaniei in structurile politico-militare si de comanda ale celor doua organizatii pe criteriile meritocratiei, experientei profesionale si fisei posturilor; * Efectuarea diligentelor politice si diplomatice necesare in scopul sustinerii reprezentantilor nostri pentru incadrarea unor posturi de decizie in structurile politico-militare ale NATO si UE; * Deschiderea echitabila a Romaniei pe pietele Euro-Atlantice si Europene de achizitii de echipamente strategice, atat in beneficiul economiei romanesti dar si a partenerilor nostri; * Sprijinirea companiilor romanesti in contractarea si sub-contractarea unor echipamente sub egida Agentiei Europene de Aparare a UE. 3. Creşterea eficienţei mecanismelor de exercitare a controlului democratic civil asupra armatei: PNL va consolida raporturile de lucru şi organizatorice ale Ministerului Apărării care să pună în prim plan standardele democratice în domeniu si depolitizarea institutiei. Vom solicita o participare mai activă a membrilor comisiilor de specialitate ale Parlamentului Romaniei la momentele de decizie ale procesului de planificare a apărării: proiectia bugetului si evaluarea execuţiei acestuia, monitorizarea periodică a capacitatii operaţionale a armatei, evaluarea gradului de interoperabilitate al forţelor, evaluarea participarii noastre in teatrele de operatii. Directii de actiune: * Eliminarea redundantelor pe dimensiunea procesului de planificare a apararii si delimitarea planificarii de executia bugetara; * Stoparea procesului de instrainare a patrimoniului Ministerului Apararii si recuperarea infrastructurii “distribuite” clientelei politice. Efectuarea demersurilor legale, pentru trecerea patrimoniului din domeniul public in domeniul privat al statului si in administrarea Ministerului Apararii, cu scopul asigurarii sustenabilitatii procesului de inzestrare pe termen mediu si lung; * In domeniul legislativ: * Promovarea unui proces legislativ care sa conduca la reconfigurarea structurii piramidale a organismului militar, si acordarea tuturor drepturilor prevazute in L 80/95, privind statutul cadrelor militare; * Revenirea la sistemul de pensii ocupationale care sa garanteze respectarea statutului social si predictibilitatea carierei militare, de aceste prevederi urmand sa beneficieze si soldatii si gradatii voluntari. Respectand principiul neretroactivitatii unei legi, precizam cat se poate de clar ca vom mentine pensiile aflate in plata in baza legislatiei actuale. Vom elimina nedreptatea facuta fata de cei carora li s-au diminuat abuziv pensiile, acestea urmand sa revina intr-un timp rezonabil la valoarea din data de 31 decembrie 2010. * Interzicerea actiunilor de atragere si influientare politica, in beneficiul partidelor, a corpului de cadre si structurilor Ministerului Apararii; * Prelungirea varstei active a personalului militar in functie de starea de sanatate, capacitatile fizice si pregatirea profesionala in scopul diminuarii sincopelor de pe piata fortei de munca, si indeplinirea criteriilor de vechime pentru pensionarea militarilor angajati pe baza contractuala; * Asigurarea mentinerii in institutia militara a personalului ranit, cu disabilitati ca urmare a procesului de instructie sau derularii operatiunilor militare; * Invitarea membrilor comisiilor de specialitate ale Parlamentului la lucrarile Consiliului de Planificare a Apararii; * Aprobarea achizitiilor strategice in domeniul apararii de catre Parlamentul Romaniei la propunerea CSAT; * Coordonarea procesului de promovare a personalului pe baza principiilor meritocratiei, a starii de sanatate si capacitatilor fizice ale personalului; * Adoptarea masurilor administrative si juridice necesare retragerii gradelor militare, ordinelor, decoratiilor si medaliilor oferite in mod oneros clientelei politice, injosind calitatea de militar si jignindu-i pe cei care o poseda pe merit; * Cresterea eficientei institutiilor superioare de invatamant militar, a calitatii procesului educational si a nivelului de cooperare internationala in domeniu, in scopul formarii unor competente reale ale reprezentantilor clasei politice in gestionarea problemelor de securitate si aparare; 4. Participarea la combaterea terorismului internaţional şi a proliferării armelor de distrugere în masă: România va continua să fie un participant activ la eforturile comunitatii internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, inclusiv prin participarea la operaţiuni sub egida organizaţiilor internaţionale de securitate. In acest scop, PNL va acorda prioritate programelor de inzestrare destinate cresterii securitatii fortelor dislocate in teatrele de operatii pentru protectia vietii militarilor nostrii. PNL considera ca terorismul international este cea mai probabila amenintare pe termen scurt Directii de actiune: * Asigurarea pregatirii si participarii fortelor la operatiunile internationale, sub egida NATO si ale UE, pentru combaterea terorismului international, ca masura a recunoasterii impactului acestuia asupra securitatii nationale si colective si a asumarii riscurilor si responsabilitatilor comune; * Angajarea prioritara a programelor de achizitii destinate cresterii securitatii fortelor dislocate in aceste teatre in scopul dezvoltarii capacitatii lor operationale, a accesului la informatii in timp real, protectiei individuale si colective si reducerii pierderilor de vieti omenesti; * Optimizarea ciclurilor de rotire in teatrele de operatii pentru a evita erodarea prematura a capacitatii operationale a contingentelor; * Institutionalizarea si finantarea corespunzatoare a programelor de refacere a capacitatii fizice si psihice a luptatorilor; 5. Creşterea atractivităţii carierei militare pe piaţa forţei de muncă: PNL va adopta masurile politice si legislative adecvate pentru stimularea spiritului de corp al institutiei militare si redarea onoarei si demnitatii cadrelor militare active si in rezerva, pe masura privatiunilor si sacrificiilor acestoara in serviciul poporului roman. Imbunatatirea condiţiilor de muncă din unităţi, cresterea preocuparii pentru starea de spirit a personalului şi a problemelor sociale cu care se confruntă militarii, civilii din Armată şi familiile acestora. Directii de actiune: * Asigurarea unor conditii decente de munca si viata pentru personalul Ministerului Apararii prin continuarea modernizarii infrastructurii si dezvoltarea programului de achizitii de locuinte de serviciu si proprietate privata; * Cresterea veniturilor personalului apărării si interzicerea diminuarilor acestora în scopul creşterii atractivităţii carierei militare pe piata fortei de munca; * Includerea in salariu a sporurilor existente, simplificarea si cresterea transparentei platii personalului militar; * Sprijinirea autoritatilor administratiei locale pentru reconversia personalului disponibilizat, integrarea acestuia in societate si iniţierea unor programe speciale de asistenţă pentru familiile personalului dislocat în teatre de operaţiuni militare. 6. Concluzii : Avand in vedere complexitatea mediului international de Securitate, responsabilitatile asumate de Romania in cadrul NATO si UE, si starea actuala a fortelor Armatei Romaniei, Partidul National Liberal: · Va promova cu consecventa necesitatea cresterii relevantei strategice a Aliantei Nord Atlantice si a complementaritatii acesteia cu Uniunea Europeana pe dimensiunea securitatii si apararii; · Va face toate diligentele diplomatice pentru extinderea parteneriatului strategic cu SUA, a parteneriatelor si relatiilor spéciale cu statele membre ale UE pentru intensificarea cooperarii in domeniul cresterii securitatii si increderii in spatiul euro-atlantic si la nivel regional; · Va asigura nivelul de finantare, in limita a 2% din PIB pe termen lung, pentru satisfacerea nevoilor de aparare si a angajamentelor asumate la NATO si UE, cu alocarea a 25% din buget pentru achizitii si 20%, pentru operare si intretinere; · Va cultiva spiritul de corp elitist al institutiei militare in deplin respect pentru vocatia sa istorica si perceptia acesteia in societate. La orizontul anului 2030, PNL prefigureaza dezvoltarea echilibrata a categoriilor de forte dupa cum urmeaza : 1. Structuri de comanda si control: a. Statul Major General: rol, coordonarea procesului de generare si regenerare a fortelor; b. Statul Major al Fortelor Terestre: rol de generare si regenerare a fortelor terestre; c. Statul Major al Fortelor Aeriene: generare si regenerare a fortelor aeriene; d. Statul Major al Fortelor Navale: generare si regenerare a fortelor navale; e. Comandament Operational Intrunit: rol de conducere a fortelor in operatii (organizat pe structuri tip ‘Joint’); f. Comandamentul Logistic Intrunit: rol, coordonarea procesului logistic de generare si regenerare a fortelor si asigurarea logisticii operationale. 2. Capabilitati Forte Aeriene: a. Transport Aerian Strategic : SAC/NATO : C17 (x 200 ore zbor / anual); b. Transport Aerian Tactic : 4 aparate C-130, 7 aparate C-27J (scurt-mediu curier), elicoptere transport PUMA/ PUMA modernizat (motoare Makila); c. Aviatie de lupta: avioane multirol de generatia a V-a: 2 escadrile (x 16 aparate F-35); d. Aparare anti-aeriana: (SHORAD, V/SHORAD, HSAM). 3. Capabilitati Forte Navale: a. Nave de lupta multifunctionale: 4-5 LCS ; b. Escadrila Elicoptere navale si navalizate pentru misiuni SAR: 16 aparate ; c. Fregate tip C-22: 2 nave; d. Supraveghere maritima: Sistemul SCOMAR ; e. Batalion Infanterie Marina; 4. Capabilitati Forte Terestre: a. 1 Divizie Infanterie (x 3 Brigazi de manevra), la dispozitia NATO ; b. 1 Divizie Infanterie (x 4 Brigazi de manevra), pentru generare si regenerare a fortelor; c. 2 Escadrile de Elicoptere de atac (cu posibilitatea cresterii numarului acestora); d. Sisteme de avioane fara pilot de nivel tactic si operativ.
<<…nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata…>>
Domnule general ,
Noi membrii si reprezentantii filialelor SCMD din judetul Arges am primit cu interes expunerea dvs. si punctele de vedere exprimate referitoare la problematica apararii nationale, la aspectele cuprinse in viziunea liberala in domeniu, si nu in ultimul rand, la cele referitoare la solutionarea problemelor existente in privinta pensiilor militare si a celor legate de onoarea si demnitatea gradelor si functiilor obtinute pe merit atat pe timpul serviciului militar activ cat si in rezerva / retragere.
Ca urmare a intalnirii cu dvs. a sporit increderea in USL si speranta ca exista o sansa importanta sa credem ca doleantele noastre vor fi indeplinite intr-un viitor pe care-l dorim cat mai aproape.
Suntem actualmente in perioada pregatirii pentru demonstratia de protest de la 1 Mai din Bucuresti, pe 10 Aprilie avem un proces important cu ministerele de forta si casele sectoriale de pensii pe problemele recalcularii pensiilor si concomitent am declansat procesul pe revizuirea pensiilor. De asemeni ne organizam serios pentru campania electorala unde sprijinim USL-ul care este singura forta politica in stare sa scoata tara si implicit si pe noi rezervistii, din mocirla. In acelasi timp ne consultam si cu alte filiale din tara ale SCMD pe problemele noastre de interes pentru a maximiza impactul actiunilor noastre si pentru concentrarea fortelor si mijloacelor destinate atingerii scopului comun.
In acest sens Filiala 1 Pitesti a SCMD va supune atentiei cateva aspecte asupra carora dorim sa va aplecati cu tarie dupa castigarea alegerilor. Aceste aspecte dorim sa faca obiectul unei discutii serioase la nivelul PNL si USL, prilej cu care sa se ia inainte de formarea guvernului, masuri precise cu termene ferme spre indreptarea neintarziata a deficientelor existente in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale.
Dorim solutionarea in spiritul documentelor de aderare la NATO, a Constitutiei tarii si a legislatiei europene a urmatoarelor probleme:
  1. Sistarea imediata a procesului ilegal de revizuire / regularizare a pensiilor militare. Anularea actelor normative care au stat la baza acestui proces si trecerea la remedierea consecintelor pecuniare legate de acest proces.
  2. Adoptarea de urgenta a unui pachet legislativ prin care sa se revina la legile ocupationale si la Statutul Militar pentru personalul din sistemele apararii, ordinii publice si sigurantei nationale (AOPSN). Pachetul legislativ trebuie lucrat atent in prealabil si introdus in Parlament cu celeritate iar toate pensiile sa fie judecate cu aceeasi unitate de masura si nu dupa principii iluzorii (ca acel al asazizei contributivitati), si dupa estimari facute din burta si pe criterii netransparente sau documente inexistente in arhive sau neverificabile.
  3. Dorim ca pensiile sa reflecte corect ierahizarea pe grade, functii, responsabilitati si conditii de munca a personalului din AOPSN, participarea la misiuni internationale si in cadrul Comandamentelor strategice ale NATO, EU, ONU (dupa caz).
  4. Adoptarea masurilor legale de cercetare a abuzurilor facute de conducerea ministerelor AOPSN asupra pensionarilor militari si evaluarea consecintelor acestor abuzuri (decese, imbolnaviri, executari silite, afectarea spiritului de corp si a moralului rezervistilor, impactul acestor aspecte asupra contingentului activ al celor din AOPSN si a credibilitatii Romaniei ca membra a NATO).
  5. Constituirea imediat dupa preluarea guvernarii a unei comisii interministeriale care impreuna cu Corpul de Control al Primului Ministru si Curtea de Conturi sa execute un control de fond pe problematica pensiilor militare la ministerele si structurile de forta si la arhivele militare / CMJ -uri, care sa se finalizeze cu anchetarea, si dupa caz, trimiterea in judecata a celor vinovati de toate aceste aspecte de mai sus (ministri / directori ai structurilor in cauza, secretari de stat implicati, sefii directiilor financiar-contabile, presedintii caselor sectoriale de pensii, comandantii arhivelor militare si sefii CMJ). Stim ca deranjul va fi mare dar CURATENIA TREBUIE FACUTA si de aceea va rugam ca aceste aspecte sa fie respectate intocmai si USL sa nu se complaca cu jumatati de masura si melescanisme capro - varziste. Noi cei din SCMD nu suntem dispusi sa iertam si sa trecem mai departe asa cum de obicei fac politicienii. Jignirea, umilinta, mizeria indurate in justitie, moartea si imbolnavirea grava a unora dintre noi, tratamentul nemeritat al celor care au adus onoare tarii si au luptat pentru afirmarea ei in NATO, falsul in acte publice, minciuna, distrugerea arhivelor militare (unde au lucrat toti neavenitii intorcand totul pe dos), cheltuielile suplimentare la care a fost pus statul cu asazisa recalculare / revizuire / regularizare, deciziile de pensionare ilegale si cu greseli flagrante, emise in batjocura, zeflemeaua cu care am fost tratati de acesti nemernici care nu au raspuns contestatiilor noastre ( sau au raspuns identic in majoritatea cazurilor cand totusi au raspuns), nemernici care s-au ascuns in spatele unor semnaturi indescifrabile ca lasii si dezertorii, sunt IMPARDONABILE si atrag in mod clar CONSECINTE PENALE din partea vinovatilor. Ori, noi constatam ca politicienii se cam iarta intre ei, se plimba de la un partid la altul, se bat pe umar unii pe altii, dar domnilor din PNL si USL, totul are o LIMITA. Asadar, asa cum la Nuremberg sobolanii fascisti nu s-au putut scuza ca au executat ordinele Fuhrerului si au fost pedepsiti, asa si noi acum nu vrem sa vedem altceva decat pedeapsa aspra a legilor tarii impotriva celor care din obedienta, nestiinta, neglijenta sau in mod intentionat, ne-au facut rau noua, poporului roman si sistemului AOPSN.
  6. Cat despre Presedinte si Comandantul Suprem, el va plati cand ii va veni randul, dupa merit. Daca masurile punitive de mai sus nu se vor aplica din varii motive, noi membrii SCMD vom reactiona cu vehementa in pofida faptului ca va oferim acum sprijinul nostru. In randul nostru nu exista resemnare ci o indignare legitima pe care PNL si USL trebuie sa le ia in seama in mod serios pentru ca fara sanctionarea faradelegilor, mizeriile de acest gen la adresa militarilor se pot repeta.
  7. Refacerea spiritului de corp al cadrelor militare, a legaturii cadrelor active cu cele in rezerva / retragere. Analizarea viitorului ANCMRR , a patronajului acesteia precum si a patrimoniului aferent detinut. Studierea si aplicarea in acest domeniu a experientei tarilor din NATO, pentru ca in locul ANCMRR sa apara o structura independenta a rezervistilor care sa apere drepturile militarilor, si sa aiba cu adevarat un rol concret si nu unul decorativ si abstract, paralel cu spiritul de corp si etosul militar, asa cum se intampla in prezent.
  8. Aplicarea de masuri urgente pentru recuperarea terenurilor si activelor aferente AOPSN instrainate, concomitent cu masuri corespunzatoare aplicate celor vinovati de acest lucru.
  9. Reexaminarea sistemului invatamantului militar si remedierea distorsionarilor aparute. Eliminarea nepotismelor si a “filierei indirecte” prin care se strecoara tot felul de candidati dubiosi in randul ofiterilor si subofiterilor in tot sistemul AOPSN (vezi crima din Dorobanti, vezi coruptia din garnizoana Pitesti unde cadre din MApN si din unitatile locale au fost judecate pentru trafic de influenta, precum si cele relatate de locotenentul curajos dat afara din sistem pentru ca a spus adevarul si pentru ca gestul sau a deranjat mafiile din statul actual). Aceasta filiera poate fi utilizata doar pentru aducerea in sistemele AOPSN a unor elemente gen unicat sau foarte greu de pregatit altfel. In perioada ceausista exista si atunci un sistem prin care “muncitorii” trebuiau sa ajunga in sistemele AOPSN si sa devina chiar sefi. Vedem ca acum in AOPSN pe langa ministri gen Igas si Oprea au aparut o serie intraga de sefi (gen Soric) care au ajuns sus pe scurtaturi (politice sau de cumetrie) si care fac rau sistemului in ansamblu si duc in derizoriu ghidul carierei si principiile meritocratiei. De aceea PNL si USL sa evalueze aceste aspecte si sa inlature imediat deficienteleconstatate. Este revoltator faptul ca unii au ajuns generali (ex. ZISU) la varste cand altii erau capitani, tocmai pe aceste principii criticate mai sus. Altii au fost reactivati sau avansati pe criterii politice (Oprea, Ontanu etc.). E o rusine faptul ca aproape toate partidele, inclusiv unele din USL actual au facut asemenea avansari ale activilor si rezervistilor. Am ajuns in situatia in care noi cei de cariera am fost dezonorati si ne-am pierdut gradele iar toti neavenitii ajung colonei sau generali / chestori, rasar ca ciupercile pe marginea santului, apar pe panouri electorale staliniste si duc in derizoriu onoarea si demnitatea militara. Nu intelegem de ce sportivii din cluburile militare trebuie sa primeasca grade. Oare tara nu are alte metode de recompensare? Pe ce principii au fost facute inaintari in grad in cadrul ANCMRR si UNPR in ultima perioada? Sunt respectivii introdusi in lucrari la CMJ pe functii corespunzatoare gradului? Asa ceva se poate doar in Uganda, Bangladesh si alte tari de acest gen, dar nu intr-o tara membra UE si NATO. Dorim caTOATE GRADELE DATE AIUREA SA FIE RETRASE IMEDIAT CE SE VA PRELUA PUTEREA DE CATRE USL. Altfel vom ajunge ca poporul sa confunde generalul si colonelul cu majordomul de la Mariott sau Lido si poate cand va apare cate un general sau colonel veritabil pe strada unii cetateni ii vor baga bacsisul in buzunar si-l vor ruga sa cheme taxiul.
  10. Tot ceea ce s-a stabilit la intrarea in Alianta (structuri, piramida cadrelor, legislatia aferenta, bugetarea, inzestrarea, etc.) sa intre in opera si sa se refaca tot ceea ce s-a pierdut sau s-a denaturat intre timp. Armata sa-si reocupe cu adevarat locul si rolul pe care il merita, iar cei care slujesc sau au slujit in ea sa nu se mai simta batjocoriti si supusi oprobriului public de asazisi “comandanti supremi” si prim ministri inculti, ca fiind posesorii unor salarii si pensii nesimtite. Poporul sa inteleaga ca apararea tarii costa, iar cei ce se ocupa de aceasta, cei ce garanteaza cu viata libertatea tarii si onorarea angajamentelor internationale, merita onorati si platiti ca atare.
  11. Dorim ca USL sa valorifice la toate nivelele central, sectorial, local, potentialul valoros al cadrelor militare in rezerva si in retragere prin cooptarea si angajarea lor imediata in actiuni si activitati menite sa potenteze sistemele AOPSN, sa revigoreze economia, administratia, infrastructura tarii, etc.
Acestea sunt doar cateva aspecte asupra carora dorim si credem cu putere, ca PNL si USL , dvs. domnule general, o sa va aplecati cu toata raspunderea dupa preluarea puterii politice. Dorim ca aceste puncte de vedere sa fie aduse prin intermediul dvs. la cunostinta presedintilor PNL, PSD si PC pentru ca o actiune concertata de “restitutio in integrum” sa se aplice in ceea ce ne priveste pe noi militarii. Daca se doreste ca Romania sa redevina o tara respectata si credibila, trebuie sa incepem prin a ne respecta pe noi insine, bugetarii cu cei din sectorul privat, profesorii, medicii, militarii intre ei si cu toti ceilalti si asa mai departe. Acest lucru presupune, printre altele, ca si elementele sistemului AOPSN sa fie clar conduse si corect tratate in spirit democratic, onest, transparent, constitutional. Noi militarii consideram ca juramantul depus patriei si nu politicienilor ei vremelniciCONSTITUIE UN LEGAMANT CE TREBUIE ONORAT DE AMBELE PARTI CU TOATA RASPUNDEREA. Deoarece patria este cea care a ramas datoare in cazul nostru, va rugam pe dvs. politicienii responsabili ai Romaniei sa indreptati nedreptatea si sa redati linistea noastra si a familiilor noastre in aceste vremuri tulburi pe care le parcurgem.
Noi membrii SCMD F1 Pitesti va multumim pentru aplecarea dvs. la problemele care ne framanta si va asiguram de sprijinul nostru in indeplinirea intocmai a masurilor de readucere la normal a sistemelor AOPSN, spre folosul tarii si poporului roman.
Honor et Patria ,Vae Victis !
Biroul Operativ al Filialei 1 Pitesti a SCMD
Presedinte ,
Colonel , Victor Popescu
Dle Col Popescu,
Am citit cu mare interes materialul dvs si am ramas foarte placut impresionat de viguarea si corectitudinea mesajului. Este primul semnal coerent si puternic pe care l-am primit din partea unei filiale a SCMD fata de viziunea liberala in domeniul apararii. In acest spirit, va asigur de toata determinarea mea pentru transpunerea in practica a documentului aprobat de catre PNL, si inclusiv a solicitarilor dvs, care, se regasesc in foarte mare parte in documentul politic al liberalilor. Deci, eu sunt ferm convins ca am ajuns la un moment hotarator care trebuie depasit prin masuri ferme, exceptionale, pt a reconsolida institutiile de forta ale statului intr-o perioada de mari provocari de ordin geo-strategic si pentru a inhiba pentru totdeauna politizarea abrupta, excesiva a acestor institutii. Ingaduiti-mi, in acelasi timp sa va avansez sugestia de a informa centrala SCMD privitor la activitatea de la Pitesti si de a propune ca mesajul filiale dvs sa fie adoptat si de conducerea sindicatului ca document executiv al acestuia, sau sa fie prezentat si altor filiale pt a-l insusi cu scopul de a-i oferi o forta si mai mare documentului. Eu oricum il voi prezenta in forma actuala presedintelui Crin Antonescu, dar pentru valorificarea acestuia la nivelul USL, cred, dupa cum am spus anterior, ca ar trebui insusit si de conducerea sindicatului. In acelasi timp, cred ca ar fi bine ca documentul sa fie distribuit si in plan local liderilor filialelor partidelor din compunerea USL pt informare si valorificare, pentru ca mesajul, daca vine si de la filialele partidelor spre centru ii va multiplica efectul.
Cu stima,
Gl Lt (r) Corneliu Dobritoiu
PS: Va adresez rugamintea de a pastra acest mesaj pentru ca marturie a unui angajament pe care-l asum cu toata convingerea daca voi ocupa portofoliul apararii.