luni, 23 iunie 2014

RĂSPUNS LA COMUNICAREA UNUI FOST VICEPREȘEDINTE AL SCMD – col. r. Mircea Comanici – Botoșani

CUM POATE DEVENI UN FOST PREȘEDINTE DE FILIALĂ, UN  FOST VICEPREȘEDINTE AL CD, CARE NU A FOST ȘI NU MAI ESTE RECUNOSCUT DE FILIALELE DIN ZONĂ PE CARE SE CONSIDERĂ CĂ  LE REPREZINTĂ, UN - PURTĂTOR DE CUVÂNT - AL CELOR CARE CONFUNDĂ SCMD CU “OGRADA PROPRIE”

Nu doresc să intru în polemică cu un “fost coleg” din sindicat pentru că ce prezintă pe pagina filialei Botoșani, frizează BUNUL SIMȚ.

Penibilitatea celor afirmate, gândurile anormale pe care încearcă și în parte reușește să le transpună în scris, mă fac să mă gândesc la faptul că NU A FOST PREZENT LA ȘEDINȚA CD DIN 11 IUNIE 2014.

               Pentru lămurirea acestui “fost coleg” – penibil prin prezența sa în acea ședință - voi pune la dispoziția, tuturor membrilor de sindicat, înregistrarea “ilegala” a ședinței amintite.
             
            Am considerat, permanent că SCMD, NU ESTE O STRUCTURĂ SECRETĂ, IAR MEMBRI DE SINDICAT AU DREPTUL SĂ CUNOASCĂ TOATE PROBLEMELE SINDICATULUI, PE TOATE PALIERELE, ORGANIZATORICE, INFORMATIONALE, JURIDICE, FINANCIARE, etc.

              Este rușinos pentru un fost reprezentant al SCMD să se comporte într-un mod lamentabil, să aibă o atitudine care nu îl prezintă ca fost ofițer al Armatei Române.

Col. r. Marian TUDOR